FOAMEA DE HAPPY END

In ultimul timp am vazut destul de multe filme, care mai de care mai thriller, drama sau comedie romantica. Dar toate avand un punct comun: provocau dezamagire daca “ea” si “el” nu ramaneau impreuna sau daca nu se terminau cu bine. De mici am fost invatate de basme ca Ileana Cosanzeana si Fat Frumos traiesc fericiti pana la adanci batraneti, iar binele invinge intotdeauna. Dar cand intr-un film, un personaj a renuntat la un domn frumos, atent, de succes pentru ca ea nu se pliaza unui cuplu ci iubeste libertatea si independenta, toata sala (in proportie 95% femei) a fost bulversata. De ce? Pentru ca noi stim ca nu “asa” trebuie sa fie. Am cunoscut si invatat alte sabloane. Si de ce vrem ca toate filmele sa se termine bine? Ne identificam cu unul dintre personaje sau filmul este basmul maturitatii care trebuie sa functioneze dupa aceeasi reteta ca cel din copilarie. Iar daca in prezent exista surprize neplacute macar in imaginar totul sa fie roz. Oare in realitate nu ne putem scrie propriul happy end? Doar suntem scenaristii propriei povesti. Dar sa renuntam la sabloane.